Jurnal de Țibănești
Mihai Bodea-Tatulea
19 October , 14:00 , HABITUS
INFO
Conacul din comuna Țibănești, a fost reședința lui Petre P. Carp, om de cultură și politician, prim-ministrul României în timpul Primului Război Mondial. În noaptea de 2 spre 3 Martie 1949 proprietarului de drept i s-a confiscat conacul, dându-i-se domiciliu obligatoriu la Roman, județul Bacău. După schimbarea de regim din 1990 Șerban Sturdza, arhitect, urmașul lui Petre P. Carp, a început acțiunea de recuperare a proprietății care de drept aparține familiei sale. În acea perioadă conacul se afla încă în stare bună de conservare, funcționând ca școală și apoi palat al copiilor. Odată cu începerea demersurilor legale administrația locală a închis instituția, începând vandalizarea clădirii și furtul de materiale din interior. În aceeași perioadă clădirea a fost integral „cămășuită” cu beton armat de către administrația locală printr-un proiect de consolidare. Începând din 2007 Șerban Sturdza a pornit o școală de vară la Țibănești cu scopul reabilitării conacului și al reintegrării în viața economică și socială a proprietății. Astfel a apărut și atelierul de fierărie unde se produc materiale de artă necesare restaurărilor, condus de un meșter fierar de la școala de meserii Les Compagnons du Devoir et du Tour de France, altul în fiecare an. În atelier se ține un curs de opțional de fierărie pentru elevii de la liceul local.
Materialul documentar înregistrat între 2013 și 2017 constă într-o arhivă video, fotografie, sunet, planuri de arhitectură și un tur virtual care surprinde evoluția spațiului, toate organizate sub forma unei aplicații interactive, o mediatecă. În arhiva video sunt înregistrate aspecte ale vieții cotidiene, activitățile de la școala de vară, modul de organizare și de concepere a proiectului de reabilitare a conacului.